Istoria se repeta de cele mai multe ori pentru ca nimeni nu a invatat lectia de prima data. Asemanarile zilelor noastre cu starea lumii de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial sunt izbitoare.

Criza economica : Marea Depresiune a durat din 1930 pana prin 1940 (in unele tari chiar pana prin 1945) iar al doilea razboi mondial(RM2) a inceput in 1939. Recesiunea globala din zilele noastre a durat din 2008 pana in 2012, unele tari ne-revenindu-si nici acum (2014).

Framantari sociale in multe state : Pe fondul nemultumirii crescande ale celor afectati de saracie, partide cu orientare extremista capata sustinere a unor mari mase sociale. De vina pentru criza economica nu sunt politicienii incompetenti ci cei de alta “rasa” sau etnie. In RM2 avem exponentul urii rasiale impotriva evreilor, cu extensii catre populatia de culoare, tigani, sau doar cei de alta etnie decat populatia majoritara in alte state. Acum avem in UE ura impotriva emigrantilor, de exemplu partidele extremiste castigand un numar consistent de voturi in parlamentul european pe baza acestui discurs, cum ca din cauza emigrantilor nu isi pot gasi de lucru bastinasii. Pe de alta parte, in Rusia, China si unele state din zona musulmana avem ura impotriva vesticilor, dusmanul numarul unu fiind americanii.

Marile puteri sprijina partidele extremiste din tarile mai mici pentru destabilizare sau atragerea lor in sfera de influenta. Luam cazul Romaniei, in RM2 Miscarea Legionara a avut largul concurs nazist, iar recent (2014) miscarile neo-naziste romanesti au primit recent vizita lui Aleksandr Dughin(consilier de strategie geopolitica al lui Putin), si de asemenea partidul extremist maghiar Jobbik si Organizatia 64 de Comitate s-au agitat recent un pic si prin Romania. Mai multe detalii despre sustinerea partidelor extremiste din Europa de catre Rusia aici si aici.

Mari puteri si state mai mici cu dorinte de revizuire a granitelor : Sugerez studierea asemanarii ocuparii Zonei Sudete din Cehoslovacia de catre Germania in 1938 sub pretextul protectiei etnicilor germani din aceasta zona cu ocuparea Crimeei de catre Rusia in 2014 sub pretextul protectiei etnicilor rusi din aceasta zona. A urmat dezmembrarea Cehoslovaciei in 3 state marioneta, acum se pregateste dezmembrarea Ucrainei in Vest si Est+Sud. Mai multe detalii despre RM2 : Germania, Japonia, URSS, Italia, Ungaria si Bulgaria. Acum in 2014 : Rusia a ocupat Crimeea si inventeaza casus beli pentru ocupat estul si sudul Ucrainei, viseaza la Uniunea Euro-Asiatica, sufla un pic in jarul mocnit al insulelor Sahalin, disputate cu Japonia; China isi umfla muschii la Japonia pentru insulele Senkaku si construieste insule artificiale pentru a creste zona de influenta din marea Chinei de Sud in dauna Filipinelor. Japonia tocmai incearca sa renunte la pacifismul auto-impus prin introducerea pachetului de legi ce permite asistarea militare a aliatilor in caz ca sunt atacati. Conflicte inghetate sau arzande in lume, sunt destule.

Ce este de facut? Ei bine, NATO este mai pregatit acum decat erau aliatii in 1940 si masurile se iau. Da, si lumea vestica manipuleaza, spioneaza, sfere de influenta, etc, samd. Raul cel mai mic e la vest, nu la est.

Ce poate face fiecare dintre noi ? Nu toleram, nu atatam, nu promovam ura pe nici un fel de criteriu: etnic, economic, politic sau social, si ii invatam si pe altii sa faca la fel.

sursa foto

Advertisements