Imi plac foarte mult rosiile. Rar gasesc unele gustoase cu adevarat. Locuind la oras de cele mai multe ori le cumpar din piata sau de la supermarket. Mari, rosii, rotunde, foarte aspectuoase, toate la fel. Cand incerc sa le mananc acasa, rar gasesc vreuna cu gust. Acestea sunt rosiile “de plastic” crescute in solar. Au avut tot ce le-a trebuit si au fost pazite de toate relele, si dirijate sa creasca intr-un anumit fel, de unde si uniformitatea in aspect (culoare, dimensiuni, forma) si (lipsa de) gust si nutrienti.

Cele de la tara, crescute in gradina la aer liber sunt totusi si cel mai putin aspectuoase ca forma, dimensiuni si culoare. Nu au aceleasi forme, culori, dimensiuni, cateodata arata chiar grotesc. Gustul in schimb este nemaipomenit, si rareori este identic, ceea ce nu este un lucru tocmai rau, nu-i asa?

rosii

Iata cum factorii de mediu pot avea o influenta asupra gustului unui fruct. Cand planta este pusa sa “munceasca” un pic, se lupta cu soarele, cu frigul, caldura, ploaia, vantul, si alte cele, creste mai viguroasa, mai puternica si produce fructe deosebite la gust si continut de nutrienti si neuniforme ca aspect. Un mediu prea stresant totusi poate duce la moartea plantei. Un mediu ideal si controlat, duce la uniformizare ca gust si aspect, dimensiuni mari, si esenta slaba a gustului, nutrientilor si unicitatii.

Cum extrapolam toate acestea la educatie? Niste cunostinte au doi baieti. Unul fiind si primul copil a fost ceva mai protejat, fes, caciula, nu sta in curent, nu sta in soare, stai mai mult in casa, de unde si o rezistenta mai redusa la boli. Celalalt a avut parte de ceva dusuri scotiene (cu moderatie) si o interactiune mai mare si mai putin restrictionata cu natura: catarat in copaci si mancat fructe verzi, jucat prin baltile de dupa ploaie, si asa mai departe. Rezultat, printre altele, primul raceste de cateva ori pe an la cea mai mica schimbare de temperatura si boleste in pat, celalalt nu prea raceste, iar gripa cea mai puternica ce pune la pat toata familia o duce pe picioare, avand doar ceva mai putina energie ca de obicei. Copiii crescuti “in puf” din punct de vedere al contactului fizic cu mediul, protejati excesiv de toate relele mediului inconjurator cum ar fi frig, soare, vant, boli, efort fizic si alte cele sunt bolnaviciosi, slab fizic si cu sanatate fragila. Excesele dauneaza intotdeauna, stiu alt exemplu cu un copil de 2 ani care este pus sa dea dezbracat turul casei prin zapada si moare dupa o saptamana.

Un prieten foarte bun din copilarie a fost crescut de bunici : o educatie extraordinara, mii de carti citite, inteligenta deosebita, rezultate scolare extraordinare. Bunicul fiind colonel de moda veche, strict, cu maniere si principii deosebite si cultura asemenea a folosit ca model. Bunica l-a protejat cat a putut mai bine, sa nu care ghiozdanul la scoala cand era mic, sa il duca la scoala pana hat tarziu in gimnaziu, sa nu aiba prea mult contact la joaca cu vecinii mai golani si asa mai departe. Un var de-al sau de aceeasi varsta a fost crescut de parinti ceva mai putin stricti, citea mai putin, avea rezultate peste medie la scoala, prin liceu mai mergea prin discoteca si la petreceri, mai bea o bere, etc. Au intrat amandoi la facultate. Varul, cu o incredere mai mare in fortele proprii, mai obisnuit cu tentatiile, a terminat facultatea. Prietenul meu, a scapat ca murga-n lanul de porumb la betii, petreceri si alte cele ca o supra-compensare a cuminteniei impuse pana atunci, ca un copil care nu a mancat dulciuri pana la 12-13 ani si cand le descopera mananca pana i se face rau. Facultatea la care intrase initial nu a terminat-o. Cu chiu, cu vai, ani mai tarziu si-a luat o diploma si s-a angajat. Inteligenta si cultura lui il puteau propulsa departe, in orice cariera si-ar fi ales. L-am intalnit acum cativa ani prin orasul natal si nu am reusit sa vad in el interlocutorul din copilaria conversatiilor inteligente. Inca ne simteam legati, dar parca nu prea era comunicarea la nivelul de pe vremuri. Iata cum un copil supra-protejat de mediul social inconjurator, crescut in tipare impuse strict si foarte rigide dar complet nepregatit pentru viata mai independenta si tentatii, fara a fi invatat sa faca alegerea unei cai proprii in viata poate porni cu un handicap deosebit.

Am un alt prieten din copilarie, “de bani gata” cum s-ar spune. A primit tot ce a dorit, cand a dorit, fara oprelisti si fara a i se cere nimic in schimb. A invatat ca pentru a obtine ceva e de ajuns sa ceara si sa nu ofere nimic. Parintii avand o situatie sociala deosebita in micul oras de provincie, era si el rasfatat la scoala. Era inteligent, il ducea capul, si pana la intratul in liceu era printre cei cu rezultate deosebite la scoala. Inteligenta l-a ajutat sa isi dea seama ca poate obtine note bune si recunoastere si altfel decat prin munca, fiind baiatu’ lu’ tata si a lu’ mama. Avand de la ai lui conditii materiale deosebite s-a dezobisnuit sa faca un efort ca sa obtina ceva. Prietenul meu din copilarie, prezent primele mele amintiri constiente, nedezlipit timp de trei ani la gradinita s-a transformat in liceu intr-un golanas. A intrat intr-un anturaj de huligani si batausi, care normal, il “apreciau” pentru situatia financiara pe care o puteau ciuguli si care ii dadeau un fals sentiment de superioritate si protectie in fata “fraierilor” din aceeasi generatie. Si totusi nu au ridicat un deget cand i s-a spart maxilarul de i-a cazut caninul la o altercatie in discoteca. Nu ma mai recunostea pe strada, eram printre aia ciudatii si fraierii de la coada topului popularitatii din liceu, pe cand el facea parte dintre zei. Bacalaureatul l-a luat cum il iau toti copiii de liceu de provincie care au parinti cu influenta sociala si cu stare materiala. La admiterea la facultate insa, a dat trei probe, si suma notelor nu era zece. Posibil sa se fi inscris la particulara pe undeva, ca pleca din oras ca noi toti ceilalti. Zvonurile despre el spuneau ceva de amestec in trafic cu droguri. Nu am habar, nu cunosc, dar asta spune clar ceva despre anturajul in care se invartea, chiar daca el nu facea nimic reprobabil. Cumva, dupa cativa ani, a realizat ca ceva nu este in regula, cum sunt acei prieteni. A fost surprins cred, ca vazand in felul cum ma priveste pe prietenul meu din gradinita am inceput sa-l salut si sa stau de vorba ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Nu am discutat niciodata lucruri adanci, privirea lui mi-a spus intotdeauna totusi ca imi multumeste ca apreciez schimbarea lui in bine si nu il condamn pentru felul cum s-a comportat fata de mine in trecut. Este medic acum, nu stiu cat de capabil, dar clar ii pasa de munca lui. Iata cum rasfatul si supra-sprijinul unor parinti pot genera un alt handicap in pregatirea pentru viata a cuiva.

Pozele sunt de pe Wikipedia

Continuarea aici

Advertisements