Tags

Cand am inceput sa citesc Blindatele mortii stiam ca voi citi despre atrocitatile din al doilea razboi mondial. Nu stiam cum a reusit Sven Hassel minunea de a ramane in viata si intreg la minte indeajuns incat sa scrie o astfel de serie de carti. Desi povestirea pe alocuri descrie scene de groaza, felul cum este scris nu mi-a cauzat cosmaruri, depresii sau scarba si ura fata de oameni, ci doar o reflectie. Pentru ca Sven, asa cum a reusit sa se pastreze el om inauntrul ucigasului de afara, la fel a reusit sa descrie alti oameni ingropati adanc in ucigasi. Prima povestire este despre bombardamentul unui oras. Furiosi de efectul bombardamentelor Luftwaffe asupra Londrei si altor orase englezesti, s-a purces la bombardarea oraselor celui de-al treilea Reich.

Bombardament in timpul caruia, la fel ca in orasele engleze, populatia civila suferea crunt. Camarazii lui Sven din batalionul disciplinar, ca de obicei, trebuia sa faca munca de jos, sapand zile intregi atat pentru a incerca salvarea celor aflati de sub daramaturi, cat si pentru ingroparea in gropi comune a celor ce nu puteau fi salvati. Dupa episodul in care au participat la salvarea copiilor din subsolul unui orfelinat, au fost repartizati la saparea gropilor comune. Am aflat ca nu numai prizonierii din lagare sau de pe front au avut parte de asa ceva, ci si populatia civila din spatele frontului. Scarbiti de zile intregi de sapat si mutat si sortat cadavre, au inceput sa bea. Membri ai batalionului de pedeapsa, veterani de razboi, si supravietuitori ai lagarelor SS gen Lengries, ei au reusit sa isi pastreze mintile intregi mai mult decat toti ceilalti camarazi. Astfel incat, la descoperirea printre cadavre a unei dame de companie pe care o frecventau destul de des unii dintre ei, au avut grija sa o ingroape intr-o pozitie “decenta” si sa ii asigure ca si tovaras de mormant un domn foarte frumos imbracat, facandu-le urari de casnicie fericita. Printre picaturi au si pedepsit cativa jefuitori de cadavre.

Cam asta va fi una din temele principale, cum au inceput sa imparta singuri dreptate, o dreptate crunta, rapida, brutala si cu o judecata sumara. Experti in a ucide, cu o coeziune de grup extraordinara, luau rapid decizia de a executa pe cineva, intelegandu-se din priviri. Civili, membrii SS, gradati care nu ii tratau bine, soldati inamici, orice fiinta umana care le oferea un pretext. Pe front, in spatele frontului, in orase, oriunde. Singura autoritate pe care o mai ascultau era cea a supravietuirii si pe cea a Batranului si a lui von Barring. Batranul si von Barring au fost singurele ancore in umanitate de multe ori.

A urmat apoi un lung sir de patanii de pe frontul de est, perioada de dupa retragerea de la Stalingrad. Soldatii rusi nu au mai avut ocazia de a fi prieteni in perioadele de acalmie ca pana atunci. Comisarii politici si crudele trupe mongole si siberiene plus atrocitatile razboiului i-au transformat si pe ei in bestii. Compasiunea umana s-a pastrat ingropata adanc, pe undeva, si rabufnea cand te asteptai mai putin. Eroii povestirii au facut cheta pentru a oferi mancare si bani unei fetite rusoaice care ramasese singura cu sora ei mai mica dupa ce tatal lor fusese condamnat la moarte in urma raportului unul functionar SS prea zelos. Functionar SS care a fost umilit si ucis cu prima ocazie. Pe cei din SS , GPU, NKVD si comisarii politici ii ucideau cu o placere deosebita. Multe contraatacuri nemiloase la baioneta castigate in pofida superioritatii numerice a inamicilor erau organizate fara a primi ordin numai pentru a salva sau razbuna camarazii pe care rusii ii torturau in vazul lor si pentru a plati tortionarilor cu aceeasi moneda.

Multe din comportamentele de pe front frizau nebunia. Purtatul unui joben in loc de casca militara, caratul mascotei, pisica Stalin imbracata in uniforma care bea cot la cot cu soldatii nemti, delirul ucigas dispretuitor fata de moarte care facea ca un pluton de nemti raniti, infometati si inghetati sa mentina pozitiile in ciuda atacurilor consecutive ale artileriei si regimentelor rusesti, jucatul de carti intre luptele crunte de parca ar fi fost copii in recreatie, si asa mai departe. Aeschylus spunea ca prima victima dintr-un razboi este adevarul. Sven Hassel  a reusit sa il renvie.

O tema des intalnita era a gradatului fara experienta frontului care afisa un sentiment de superioritate si de dispret fata de veteranii de 4-5 ani de razboi neintrerupt, avand pretentia de a cunoaste ce se intampla pe front mult mai bine. Pusti de 18 ani sau membri SS care din diverse motive ajungeau pe front, acesti gradati cadeau ca mustele, ori din neadaptare la front, ori pentru ca reuseau sa isi atraga ura camarazilor.

Retragerea catre vest nu se mai oprea, atat a tancurilor cat si a civililor ingroziti de Armata Rosie si comisarii ei politici. Daca in Legiunea Blestematilor Sven inca mai credea in faptul ca sovietele erau mai bune decat nazismul acum deja se edificase. Un episod emotionant si comic si totusi tragic a fost acela in care au ajutat o rusoaica sa isi nasca gemenele printre tancuri. La eliminarea placentei, Micutul, bruta cu minte de copil era ferm convins ca se va mai naste si al treilea copil. Retragerea a continuat cu femeia si nou-nascutii in tanc, luptand pentru a strapunge rezistenta inamica. Coloane de refugiati civili se urcau pe tancuri ca sa nu ramana la cheremul Armatei Rosii. Preferau riscul de a fi striviti de tancurile nemtesti cand incercau sa se catere. Si unii chiar erau striviti e monstrii de fier. Tanchistii germani au acceptat sa umple tancurile cu copii. Un eveniment nefericit a facut ca multimea de refugiati sa se revolte impotriva celor pe care ii considerau salvatori. Multimea de napastuiti pentru care camarazii lui Sven aveau cele mai induiosatoare sentimente de mila si napastuire a devenit brusc dusmanul care a fost curatat cu aruncatoare de flacari, grenade si mitraliere. Civilii care au supravietuit au fost ucisi cateva zile mai tarziu de catre trupele siberiene, care violau orice femeie pe care o puteau prinde. Camarazii lui Sven, 5-6 la numar, au incercat o salvare dintre prizonierii siberienilor a gemenelor ramase orfane intre timp, atacand orbeste forte net superioare ca numar, stare fizica si dotare tehnica. Aventura a luat sfarsit cand un siberian a aruncat o grenada in casa, adormindu-le pe micute pe veci.

Bucuriile de pe front aveau ca sursa orice pretext, o mancare mai buna, o sticla de bautura, o partida de sex prin bordel, o bataie in carciuma, o poveste despre trecut sau planuri de viitor. Plan de viitor printre care si speranta tuturor ca macar Sven va trai si va putea scrie o carte despre toate printre care au trecut, ca oamenii sa ia aminte si sa nu care cumva sa se mai intample astfel de atrocitati. Plus speranta ca se va termina razboiul si vor putea face revolutia care va darama nazismul. Cred ca aici este cheia acestei serii de carti, speranta. Atunci cand puteau gandi la altceva decat la supravietuire, gandurile lor se indreptau catre viitor. Iar ceea ce l-a tinut pe Sven Hassel in viata si cat de cat sanatos psihic a fost promisiunea de a scrie povestea. Si ce poveste extraordinara a putut scrie !

Advertisements