Tags

Sunt doua lucruri majore care mi-au atras atentia in aceasta carte. Practic sunt idei din cele precedente, dezvoltate mai larg si cercetate mai adanc. Primul lucru ar fi ofiterii superiori ai armatei germane, numita Wehrmacht la acea vreme. Niste generali imbuibati si imbracati in haine fine care vorbeau la sute de kilometri in spatele frontului despre curaj, demnitate, onoare si eficienta in fata politicienilor inainte de a ciocni pahare pline cu sampanie si alte bauturi fine. Aceiasi generali care dadeau ordine ca sa se scada procentul de raniti cu 55% in spitalele de campanie, astfel ca se ajungea inapoi pe front cu rani semi-deschise, ranitii fiind mai mult o povara decat sprijin pentru camarazii valizi de pe front.

Ei bine, acesti generali, nu erau deloc deranjati de faptul ca Hitler a pornit razboiul si il intretine. Ei erau deranjati de faptul ca un ‘Gefreiter‘ (caporal) le da dispozitii despre cum sa poarte acest razboi. Cat de “capabili” erau acesti generali de salon? Ei bine, va povestesc o singura intamplare : un pluton de veterani salveaza din incercuire o companie proaspat venita pe front. Drept rasplata, sunt cat pe-aci sa fie impuscati de catre un consiliu de razboi-ofiteresc ad-hoc alcatuit din ofiterii companiei proaspat salvate pentru ca au indraznit sa se prezinte neregulamentar, cu uniforma murdara si alte cele in fata ofiterilor care isi luau masa stropita din belsug cu vin. In conditiile in care lupta crancena se terminase de mai putin de jumatate de ora. Era mai important ca soldatii sa fie imbracati regulamentar si cu cararea la milimetru decat sa stie sa lupte. Va las sa cititi povestea cu generalul care isi facuse a adevarata replica a unui camp de lupta intr-o lada cu nisip in care a fatat o pisica …

Celalalt aspect al acestei povestiri care mi-a atras atentia a fost lipsa de empatie si de constiinta din partea acelorasi ofiteri superiori, multi generali. Unii care primeau decoratii pentru munca asidua depusa la birou in spatele frontului, semnand hartii. Hartii prin care se parafa condamnarea la moarte in urma proceselor sumare. Generali care puteau comuta condamnarea la inchisoare pe viata sau batalion disciplinar, nu o faceau, pentru ca nu aveau timp sa citeasca si sa gandeasca, grabindu-se acasa la mancarea preferata care ii astepta, sau la cea care le serveau drept amanta contra provizii si efecte deturnate de la soldatii care sufereau de foame si de frig pe hol. Generali care se considerau foarte marinimosi ca au permis rudelor o vizita de 10 minute inainte de executia prizonierului dupa ce le dadusera impresia timp de cateva saptamani ca se va acorda gratierea si comutarea pedepsei. Aceiasi generali care inscenau fara sa clipeasca ceva care insemna lagar sau batalion disciplinar pe front subalternilor numai si numai la cea mai mica banuiala ca li s-ar putea clatina pozitia, ca sa para nazisti infocati. Ca doar multi nu aveau de fapt nici o preferinta politica, nazism, fascism, comunism, Hitler, Mussolini, Stalin, tot un drac erau atata timp cat generalul putea dispune de resurse si de viata oamenilor dupa bunul plac.

De multe ori am vazut acesti ofiteri superiori intruchipati intr-o masura mai mica sau mai mare in persoanele sefilor/managerilor cu care am avut de a face de-a lungul timpului. Oameni mici ajunsi pe posturi prea mari pentru ei, comportandu-se ca niste mici dictatori.

Sven Hassel devine din ce in ce mai bun in a face portrete foarte bine creionate ale unor personaje in numai 2-3 pagini. Chiar reuseste sa avanseze in ceea ce ii reusea mai putin pana acum, sa povesteasca despre cum au ajuns unii dintre acesti psihopati ceea ce sunt. In continuare ramane descriptiv in portretizarea acestora, nefiind in stare sa inteleaga ce i-a determinat sa fie ceea ce sunt. Ceea ce este bine, e nevoie sa fii un psihopat ca sa il intelegi pe alt psihopat, nu? Ori Sven Hassel debordeaza de umanitate, in ciuda bestiei criminale care a fost in timpul razboiului.

Advertisements