Tags

Cand am pus aceasta carte pe lista cartilor de vacanta am fost cu gandul la seria de desene animate cu acelasi nume : o lectura usoara de vacanta. Pe langa science-fiction-ul de buna calitate, este altceva care mi-a atras atentia si m-a facut sa scriu acest articol pe blog. Domnul Heinlein este mai intai de toate un filosof si un profesor doctor in sociologie si psihologia practica, fara diploma, bineinteles. In aceasta carte se imagineaza o societate umana a viitorului care este in era spatiala si colonizeaza planete si se lupta cu rase ciudate. Societatea pare sa isi fi gasit un echilibru foarte bun, pentru ca gasise o modalitate prin care sa fie testat un viitor functionar public, politician si votant daca este apt pentru a avea acest drept.

Ceea ce le lipseste majoritatii politicienilor si functionarilor publici in general si in mod special celor din Romania este spiritul de sacrificiu pentru comunitate. Adica sa isi puna pe plan secund binele personal pentru bunastarea concetatenilor pe care ii servesc. In practica, asta se traduce prin aleg sa nu ma imbogatesc luand spaga sau facand afaceri cu statul pentru ca e mai importanta societatea decat persoana mea. Similar cum o albina muncitoare isi sacrifica de multe ori viata pentru bunastarea stupului. Testul prin care un cetatean afla daca are sau capata spiritul de sacrificiu era o perioada de serviciu in armata. Armata era pe baza de voluntariat, puteai oricand renunta, in orice moment, inclusiv cu 1 secunda inainte de a fi aruncat in lupta in linia intai. Ca sa devii soldat activ era nevoie sa treci perioada de pregatire, foarte dura si solicitanta atat fizic dar mai ales psihic. Ca si soldat activ viata era si mai grea, din toate punctele de vedere. Ce rezulta, era o persoana foarte puternica psihic si cu un spirit de sacrificiu si coeziune de grup fantastica. Sute de soldati isi dadeau viata fara sa clipeasca numai ca sa transporte un ranit sau sa salveze un prizonier. La terminarea serviciului militar, acesti fosti soldati stiau ca functionarul public, politicianul, votantul si o parte dintre cetateni erau camarazii de pe campul de lupta, si greu putea sa fie corupt cumva, sau sa ia o decizie in avantaj personal in dauna societatii. Practic, in zilele realitatii noastre, se poate concepe un test psihologic ce poate fi dat viitorilor functionari si politicieni pentru a afla daca pun interesele comunitatii inaintea propriilor interese.

In al doilea rand, ceea ce le lipseste majoritatii votantilor, politicienilor si functionarilor publici in general si in mod special celor din Romania este responsabilitatea. Modul de gandire, stiinta si sentimentul ca fiecare vot dat, fiecare actiune ca si functionar si om politic are niste consecinte care pot fi atat bune cat si nefaste. O astfel de persoana nu ar lua decizii de guvernare dupa ureche, si chiar daca ar lua cele mai juste si mai bune decizii tot nu ar dormi bine in unele nopti cu gandul ca poate exista o solutie mai buna decat cea luata deja. In Infanteria Stelara a lui Heinlein viitorii ofiteri erau recrutati exclusiv din randurile soldatilor. Se dau exemple concrete din istoria militara reala cand civilii intrau la academii militare, ieseau ca si ofiteri cu rang mare, si erau pusi in situatii de lupta in linia intai, sa comande unitati. Cunoscand doar teoria, si nestiind cum functioneaza de fapt campul de lupta in realitate, de cele mai multe ori unitatile lor erau decimate. Recrutand ofiterii din randul soldatilor care au participat la batalii, Academia Militara se asigura de faptul ca viitorii ofiteri erau foarte constienti de rezultatul deciziilor pe care le puteau lua, si mai ales de pretul vietii omenesti a fostilor camarazi. Ajuns cetatean cu drept de vot, politician sau functionar public un fost infanterist stelar era foarte grijuliu la responsabilitatile avute. Practic, in zilele realitatii noastre, pentru responsabilizarea cetatenilor putem imbunatati Educatia Civica din scoli. Tin minte cum prin gimnaziu am avut 2 ani consecutivi de Educatie Civica. Manualul era legat ca un fel de ziar de vreo 30-40 de pagini, in care se scria despre democratie, drept de vot, separarea puterilor in stat, economie de piata, buget, PIB, deficit si excedent bugetar si consecintele acestor lucruri. Diferenta a facut-o profesoara extraordinara pe care am avut-o. Aceasta doamna era profesoara de istorie de la o alta scoala, strabatea pe jos un oras intreg, vreo 4-5 kilometri, pe jos, ca sa fie la ora 7 dimineata la ora. Nu a lipsit la nici o ora, si preda cu o pasiune si un har didactic extraordinar, ceea ce spunea multe despre responsabilizarea dumneaei ca si cetatean. Cred ca daca aceasta profesoara le-ar fi predat aceste concepte in gimnaziu  politicienilor care au condus tara de la revolutie incoace si tuturor celor care au votat in necunostinta de cauza toti acesti ani Romania era fruntasa, si nu codasa Uniunii Europene. La fel, se poate concepe un test psihologic prin care un politician/functionar este testat daca este responsabil sau nu. Aceste teste se dau acum celor care primesc arma sau permis de conducere, pe cand raul pe care il poate face un politician iresponsabil este infinit mai mare, poate ajunge chiar la declansarea de razboaie. Care dintre candidatii de la prezidentiale vi se pare cel mai responsabil?

Cartea abunda de pasaje filosofice pline de miez, despre a fi cetatean, despre motivatie personala, despre organizare sociala si multe altele. Lectura este totusi usoara, pentru ca Heinlein, ca filosof din popor si nu din Universitate foloseste limbajul omului de rand.

Advertisements