“E coada la carne, e coada la carne!” umbla un zvon prin micul oras de provincie. Chiar este coada, oamenii stau incolonati, cu sacosile in maini si neliniste si speranta in priviri de-a lungul cladirii cu un etaj de la marginea pietei. Se uita peste umarul celor din fata, si ii intreaba preocupati daca mai este destula, daca ajunge si pentru ei. Masina de zvonuri confirma “este, este, a venit o masina mare si au descarcat-o pe toata”. Coada inainteaza pe masura ce iese cate un cumparator transpirat ce strange satisfacut o sacosa in maini. Cat e afara mai merge cum mai merge, inauntru este mai dificil. Afara inca se mai respecta randul. Inauntru este inghesuiala, se dau coate, si se incearca mai pe furis sau mai fatis sa “se ia fata” altuia. Cand se ajunge in fata, langa tejghea, se vede Jana. Un munte de om, cu bratele goale, de pe care atarna carnurile, ale vanzatoarei, bineinteles. Este reclama vie a marfii comercializate, carnea, si dovada ca nu duce lipsa de asa ceva in meniul zilnic.

https://i0.wp.com/riscograma.ro/wp-content/uploads/2010/12/coada-la-paine.jpg

Lucreaza rapid si eficient :
Jana : Ce vrei ?
Clientul : Carne de porc, patru kilograme
Jana pune mana pe bucata cea mai la indemana, taie o bucata de os, grasime si putina carne, o cantareste si o tranteste pe tejghea.

Comunica rastit clientului :”O suta !”. Clientul plateste, Jana ia bancnota cu mainile pline de sange si o pune in sertarul cu bani, apoi se rasteste la urmatorul “Ce vrei?”, repetandu-se procesul de achizitie. Clientul care tocmai a servit se indreapta insotit de baiatul sau catre iesire, jumatate multumit ca a aflat din timp “ca se da” si a prins carne, sa duca acasa la familie, si jumatate incrancenat ca pentru a iesi are de luptat cu mareea umana care se inghesuie catre tejghea.
Episodul de mai sus se intampla prin anii ’80, si mi-a fost povestit de catre baiatul acelui client. Pe vremea aceea nu gasea nimic in neregula cu modul de adresare fata de client, nefolosirea manusilor cand se atingea carnea cu mainile care atingeau si bancnotele jegoase de hartie, lipsa de pretentii a clientului fata de cantitatea (mare) de grasime si os comparat cu cea (mica) de carne macra. Mi-a dat de inteles ca daca ar judeca folosind mintea baiatului de atunci ar aprecia ca el, cel de acum, este un rasfatat, care face prea multe mofturi in super-ultra-hiper-magazinele din ziua de astazi “nu, nu aceea, are cam multa grasime,as dori bucata cealalta, si va rog feliata …”.

Magazinul alimentar de pe colt a fost inlocuit de un magazin de haine la mana a doua. Sunt alte magazine alimentare in piata, vitrinele sunt pline de produse de tot felul, coada rareori depaseste 4-5 persoane. Comportamentul vanzatorilor fata de clienti s-a schimbat “Buna ziua, cu ce va pot servi, da va rog, altceva, multumesc”. Jana este oale si ulcele acum, sa-i fie tarana usoara, insa spiritul ei a ramas. Cateodata vanzatorii mai omit manusile si pun mana direct pe produse, in functie si de cine este de fata (patronul sau vreun client cu pretentii), ceea ce arata ca mentalitatea nu s-a schimbat prea mult. Alimentarele acestea de provincie seamana leit cu cele din pietele de cartier in Bucuresti. In magazinele mari in schimb lucrurile sunt mult mai evoluate, produsele sunt ambalate in mediu controlat, de cele mai multe ori in afara zonei comerciale, sau la producatori.

Ce a generat in acest timp schimbarea comportamentului vanzatorului roman? Sa lasam deoparte aspectele economiei de piata, cu cererea si oferta, cresterea puterii de cumparare si diversificarea produselor. Odata cu deschiderea granitelor, multi cetateni au avut mai multe posibilitati de a merge in strainatate, au avut ocazia sa vada altceva, si unii chiar sa emita pretentii de a fi “ca in strainatate”. A inceput sa functioneze mai mult sau mai putin Protectia Consumatorului. Apoi au venit marile lanturi de magazine straine, care au impus standardul propriu, in linii mari acelasi in toate filialele, indiferent de tara. Comportamentul vanzatorului s-a schimbat, dar oare si mentalitatea? Ei bine, poate ca s-a schimbat la suprafata nu si in profunzime. Atunci cand patronul/supervizorul nu este prin zona, iar clientul nu pare a fi dintre cei cu pretentii, Jana de la carne isi face iar aparitia. Fructele sunt rasturnate si trantite in scarba de multe ori, in majoritatea lanturilor de magazine. La acest capitol, vanzatorii-patroni de la tarabe sunt mai atenti, stiu ca deprecierea fructelor atrage scaderea pretului sau chiar le face necomercializabile. In schimb, angajatii comerciali nu suporta nici o consecinta. Si pentru ca nu sunt foarte constienti de ce trebuiesc respectate niste norme de igiena, se eschiveaza atunci cand pot. Ca doar au salariul mic si muncesc mult. Educatia lor nu a continut igiena si nici respectul fata de oameni, si cum nu sunt respectati nici ei de catre ceilalti, de ce ar face-o? Se pot impune reguli foarte stricte cu biciul, in schimb a scuipa sau a-ti sufla mucii in produsele alimentare consumate de cel cu biciul se poate face foarte usor.

In mare parte, schimbarea si modernizarea Romaniei este de suprafata, de forma. Suntem o democratie, membrii NATO si UE, avem pe hartie majoritatea legilor si institutiilor armonizate cu cele europene. In schimb, zicem ca ei dar facem ca noi daca nu suferim nici un fel de consecinte si cand nu avem de ales. Pentru ca Romania, cea adevarata, de la raionul de carne este in esenta la fel. Din acest punct de vedere, Revolutia Romana din 1989, este mai asemanatoare cu cea din 1821, a lui Tudor Vladimirescu, atunci cand norodul a ridicat armele impotriva stapanitorilor imboldit mai mult de foame si saracie, decat din patriotism si alte idealuri inalte. Revolutia de la 1848 in schimb a beneficiat de un sprijin popular mult mai mare, si asta datorita numarului extraordinar de intelectuali care au popularizat ideile. Plus ca idealurile erau mai inalte, unire, egalitate civila si politica, invatamant gratuit, etc, asa ca desi a fost innabusita, a pus bazele Micii Uniri de la 1859. Echivalentul post-revolutionar al lui 1848 a fost fenomenul Pietei Universitatii din 1990. Romania profunda nu era pregatita pentru Piata Universitatii, dovada castigarea alegerilor din 1990 cu 66% de catre FSN-ul fostilor nomenclaturisti si securisti.

Romania profunda a zilelor noastre inca nu este pregatita pentru a fi democratie functionala, justitie sau alte aiureli similare. Pentru evolutia dorita nu ne putem pune baza in sistemul educational, care aplica zilnic Planul National de Corupere a Caracterelor. Ca si la 1848, ca si in 1990, sarcina pregatirii societatii pentru vremurile noi cade tot in sarcina intelectualilor. Adica a celor instruiti, bine informati si intentionati. Spre deosebire de acei ani, acum avem cea mai puternica modaliate de informare in masa, si de comunicare intre oameni : internetul. Si totusi, este o mare falie intre comunitatea intelectualilor care scrie frumos, stiintific, si pe alocuri literar-artistic pentru un public de cateva mii de cititori care se revolta pe facebook din fotoliul comod de acasa. Marea masa a romanilor de rand se uita la televizor la tate, buci sau scandal, si ia decizii politice dupa ureche sau marimea spagii electorale, scuipa flegmele si cojile de seminte pe trotuar, pune mana pe produsele alimentare dupa ce a numarat banii si s-a scobit in nas, da spaga si i se pare normal sa se franga umil de mijloc in fata ghiseelor cu geam mic. Daca am avea la aceste alegeri prezidentiale in Romania echivalentul romanesc al unui Joachim Gauck, Heinz Fischer, Francois Hollande, sau Barack Obama, acesta nu ar depasi 10% din optiunile de vot. Pentru ca asteptarile Janei de la carne sunt altele : scandal, mistocareala, pomana electorala, si ala care le zice mai frumos pe tema lui “ba pe-a ma-tii”.

Vasile Alecsandri scria piese de teatru pentru un public divers si pestrit, si pe intelesul tuturor, de la vladica la opinca. Nicolae Balcescu si Fratia lui a batut cu piciorul toate zonele locuite de romani si a imprastiat ideile revolutionare mult timp inaintea revolutiei de la 1848. Fiecare dintre noi, cei de astazi, educati si cu acces la informatie, care ne putem pastra liberul arbitru prin independenta financiara fata de stat si grupuri de interese clientelare, putem fi un Alecsandri si un Balcescu. Este nevoie de modernizare a Romaniei de jos in sus. Rezultatele nu le vom vedea foarte curand, va fi nevoie de cel putin 30 de ani, in schimb vor fi de durata. Schimbarile profunde, in esenta unei agregari sociale se fac cu pasi mici in timp indelungat. Revolutiile duc la ape tulburi in care vaneaza multi rechini. Fiecare dintre noi, cei care credem in anumite lucruri, si consideram ca este de datoria noastra sa facem ceva pentru schimbarea in profunzime a Romaniei, sa ducem ideile unei societati normale catre celelalte paturi sociale. In limbaj simplu, si nepretentios. Avem rude, vecini, cunostinte, colegi, care sunt inca la nivelul Janei de la carne. Le putem vorbi despre normalitatea la care speram. Sa le explicam simplu, la nivelul lor de intelegere, de ce este nevoie sa respecti normele de igiena cand este vorba de alimente, de ce coruptia nu este buna, de ce este necesar sa avem o separare veritabila a puterilor in stat, sa avem autostrazi, politicienii si functionarii publici sunt angajatii, nu stapanii nostri, este nevoie sa ne facem treaba constiincios la locul de munca, si asa mai departe. Fara “trebuie” “ca am zis eu” “te bate Al de Sus” sau “primesti amenda”, ci explicatii de bun simt cu inlantuire logica a argumentelor. Cu multi nu vom putea obtine rezultate, sunt prea in varsta, blazati sau dezamagiti. Altii ne vor asculta, si o mica, minuscula parte ni se va alatura. Dozati-va timpul si efortul catre cei mai usor de convins mai intai, catre liderii grupurilor, pastrati “nucile tari” pentru mai tarziu, cand vor fi o minoritate. Bulgarele de zapada va creste, si va fi indeajuns de mare incat copiii si nepotii nostri sa poata trai intr-o societate in care spiritul Janei de la carne isi va putea gasi linistea, si nu va mai bantui sub forma de stafie strigoi sau moroi aminitirile din copilarie ale nimanui.

Advertisements