Tags

Oare de cate ori nu am auzit asta pana acum? Si inca de la unii care pe vremea aceea nici nu erau nascuti. Cei care nu erau nascuti pe atunci spun asta pentru ca asa le-au zis parintii/bunicii, care chiar au trait acele vremuri. Si intrebarea este, era cu adevarat mai bine, de unde aceasta perceptie? Si pot spune, cu mana pe inima, ca da, era mai bine, pentru o anumita categorie de populatie.

Si nu ma refer nici la nomenclaturisti, nici la securisti si informatori, ci oameni simpli, care aveau un serviciu proletar, stateau la cozi, sufereau si ei de frig si lipsa de curent electric, si altele la fel. Si cu toate acestea, au perceptia acum, ca este mai rau.

Primul motiv este ca pe vremea aceea erau tineri, si orice greutati ar fi avut, le-ar fi putut indura mai usor. Asociaza starea de bine a tineretii de atunci cu regimul, si considera fostul regim motivul pentru care “era mai bine” pe cand acum sunt in varsta, nu sunt adaptati noului mediu, si normal ca “e mai rau” pentru ca in primul rand sunt in varsta, peste care vin economia de piata, democratia si capitalismul, la care nu s-au adaptat, si pun in carca noii organizari sociale greutatile care sunt de fapt specifice si varstei.

Al doilea motiv este mai greu de explicat, si fisa mi-a picat in urma unei discutii mai lungi pe e-mail cu niste prieteni, si unul dintre ei, Mihvoi, a si transformat un e-mail intr-un articol pe care va rog sa il cititi aici. Este vorba de dificultatea de a decide in viata, si de a fi sub tirania alegerii. In comunism, omul facea ce i se spunea, si avea multe lucruri asigurate, fara a isi bate capul prea mult. Indiferent cat muncea, salariul intra, nu era dat afara de la serviciu, orice prostie ar fi facut, atata timp cat nu era “politica”. Casa era asigurata de catre stat, chiar daca statea la cozi, nu murea de foame, erau putine lucruri pentru care sa se zbata cu adevarat, mai ales din punct de vedere intelectual. Regimul s-a mulat perfect peste ortodoxia noastra, in care omul este robul lui Dumnezeu, isi accepta soarta, capul plecat sabia nu-l taie, nu are posibilitatea de a alege, si e foarte fericit tocmai din acest motiv. In paranteza fie spus, comunismul nostru este importat de la rusi, transportat cu tancurile, bineinteles, si de fapt ortodoxia ruseasca a avut influenta asupra comunismului rusesc, gasind aici teren fertil. Oamenii erau adaptati perfect acestui regim, si cu toate greutatile ei, viata era cu adevarat mai usoara decat acum. Sistemul educational era si din pacate este construit in continuare la fel, invata pe de rost ce ti se spune si reprodu la ordin, nu ai voie sa arunci nici cea mai mica umbra de indoiala asupra a celor scrise, si o sa fie bine.

Peste toate acestea a venit democratia, cu libertatea de a alege, si mai mult de atat, cu necesitatea de a lua decizii la orice moment, economia de piata si capitalism, unde regulile se schimba constant din timpul mersului si daca nu te adaptezi incontinuu mori. Ori nimeni nu a pregatit oamenii acestia pentru ce va urma. Si nici pe odraslele lor, pentru ca de la parinti nu aveau cum invata, in scoala nu se preda asa ceva, asa ca au invatat pe propria piele. Procentul celor care s-au adaptat este mic, asemanator cu cei care invata sa innoate aruncati in apa, fara colac, fara instructor. Brusc daca aveai nevoie de serviciu, nu primeai repartitie, ci trebuia sa iti faci un CV, sa iti cauti singur, sa alergi, sa te zbati, incepea sa scada si importanta PCR-ului (Pile Relatii Cunostinte) in gasirea unui loc de munca. Si mai era cate o duduie cretina de la hasher (am aflat mai tarziu ca pe romana inseamna Resurse Umane) care punea eterna si stupida intrebare “unde te vezi peste 5 ani?”. Pai de unde mama naibii sa stiu io duduie, ca pana acum neam de neamul meu cat si la scoala nu a facut decat sa repete lectia invatata, sa facem ce ni se spune, nu am invatat cum sa imi gasesc scopul in viata ! Nu am nici cel mai mic habar si te urasc pentru faptul ca dupa ce ca nu stiu ce sa fac in viata si nici nu vreau sa aflu ma obligi sa fac asta ca sa am de lucru si sa nu mor de foame ! Apoi venea interviul tehnic, ce stii sa faci, concret, referitor la pozitia pentru care aplici ? Stiu pe ma-ta am un teanc de diplome acasa, degeaba am facut facultate, am luat bursa, am terminat cu 10 pe linie, am muncit tzahspe ani la fabrica cutare, am depasit planul, au venit capitalistii astia si au vandut-o la fier vechi, iti bati joc de mine? Zi-mi ce trebuie sa fac si fac, imi mor copii de foame acasa fac orice imi zici! Cu chiu cu vai, gaseai ceva de lucru. Brusc nu mai era de ajuns doar sa apari la serviciu si sa pontezi orele, era nevoie sa fii eficient, si daca mai puneai mana pe ceva sa duci acasa, te mai si dadea afara, pai cum asa, “ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”, nu se mai aplica?

Si peste toate astea, casa dom’le, vreau sa iau casa la copii, pai cum, nu imi mai da statul? Trebuie sa muncesc si pentru asta? Aha, rata chestii, stiu, am mai facut, la CEC, stiu cum vine, nu-i bai. Dar stai, ce-i aia risc de schimb valutar, comision de administrare, creste rata, robor, euribor, calculator, dobanda, principal, rambursare, inflatie ? Eu am invatat la facultate la ASE despre valoarea de gestiune a livezii in rod, ce dracu’ vor astia de la mine? De ce ne da banca afara din casa, ca am luat 25 000 de euro, am platit 20 000, mi-a luat casa, si mai sunt dator inca 20 000 ?

Ba chiar au mai aparut si imperialistii astia rapace cu nu e de ajuns sa muncesti eficient, ce plus valoare ai adus companiei prin munca ta? Adica fi-r-ar mama lui de capitalist, sa ma puna sa gandesc, sa iau decizii, sa fiu responsabil, mortii si ranitii si dumnecatii si bisaltii !

Era mai bine pe vremea lui Ceausescu dom’le !

Advertisements