Tags

Autorul continua procedeul din General SS de a folosi citate la inceputul capitolelor si doua naratiuni paralele defazate in timp. Batalionul de pedeapsa al lui Sven este incartiruit la Sennelager pentru refacere si completarea pierderilor prin instruirea de noi recruti. Recrutii sunt “voluntari” oameni cu pedepse lungi de inchisoare sau chiar condamnati la moarte care sunt atrasi de catre propaganda nazista sa lupte pentru patrie in batalionul disciplinar 999 pentru a fi reabilitati. Pentru majoritatea insa, moartea si inchisoarea ar fi fost de preferat conditiilor de la Sennelager.File:Bundesarchiv Bild 146-2005-0034, Warschauer Aufstand, deutsche Soldaten.jpgPrintre altii, prizonieri de razboi britanici inrolati in armata germana pentru a lupta impotriva cancerului comunist, URSS-ul care ameninta modul de viata al vechii Europe poate chiar mai grav decat al treilea Reich, care era oricum pe moarte. Nu as putea spune ca erau chiar pe de laturi cu estimarea, nu? Au facut echipa buna cu Legionarul, alsacianul care a luptat pentru Franta in Legiunea Straina, din deserturile Saharei pana in Asia, cu Barcelona, germano-spaniolul care a luptat in razboiul civil din Spania, cu Sven, auslandsdeutscher-ul din Danemarca, cu Profesorul, norvegianul nazist, cu Heide, nazistul austriac obsedat de regulament ce va deveni locotenent-colonel al Armatei Rosii dupa sfarsitul razboiului, cu Batranul, croitorul german, Micutul, imensa bruta cu minte de copil care a fost abuzat in copilarie, si Porta, interlopul berlinez mereu infometat cu instinct de supravietuire extraordinar. Dintre toti, Batranul si Sven pareau ceva mai normali la minte, restul fiind dusi rau de tot cu pluta. Din fericire, tocmai pluta aceasta a fost cea care i-a tinut in viata in timpul razboiului, a actionat ca un blindaj, ca o evadare din realitatea cumplita.

Ceva detalii despre Sennelager acum. In primul rand, “voluntarii” veneau din diverse locatii, inchisori sau lagare, calatoreau in trenuri de marfa vreo doua saptamani, iar din 530 ajungeau la gara-destinatie 365. Marsul sub racnetele si loviturile “instructorilor” pana la unitate reusea sa mai lase vreo 5-6 pe drum. In unitate, foarte multi “cadeau pe geam datorita starii de ebrietate si mureau”. Starea de ebrietate se obtinea in urma linsajului, bineinteles, in medie cel putin unul pe zi. Nu se scria nimic acasa la rude, erau ingropati in gropi comune, asa ca cine sa mai stie ce si cum? Atata timp cat hartiile erau in regula, dupa regulament, bineinteles, calaii isi continuau opera.

Dupa Sennelager a urmat frontul, zona lacurilor mazuriene din Polonia. Pe cat de frumoase par pe timp de pace, pe atat de oribile erau in timpul razboiului. Desi batalion de tancuri, doar o companie din 20 mai era utilata, restul luptau ca infanteristii. Aici sunt doua semne clare ale iminentei pierderii razboiului de catre german : un locotenent le spune ca prefera sa ii tina pe front sa fie ucisi de sovietici in loc saii trimita in lagarul de la Torgau, si faptul ca la inceputul razboiului luptau impotriva unei armate sovietice in zdrente, acum germanii sunt cei in zdrente care se echipau jefuind cadavre de rusi morti.

Mai sunt descrise apoi atrocitatile asupra polonezilor, culminand cu distrugerea Varsoviei. In timpul distrugerii Varsoviei pierderile au fost oribile, ordinele “de sus” fiind raderea orasului de pe harta si uciderea tuturor locuitorilor. Asa ca SS-istii au primit liber la jucat fotbal cu bebelusi polonezi, iar soldatii germani din armata, nu din SS suferea cel putin tot atat de mult ca si polonezii. O excelenta descriere a unei lupte de gherila intr-un oras, care a reusit sa fie mai cutremuratoare decat descrierea conditiilor de la Stalingrad din “General SS“.

In loc de concluzie, redau un citat de la inceputul acestui roman, scris “in speranta ca politicienii nu ne vor mai arunca niciodata in nebunia iresponsabila a unui macel in masa”.

Advertisements