“Cronica de Familie” de Petru Dumitriu – impresii si concluzii personale

Tags

manipulare

Trebuie spus de la inceput ca autorul descria el insusi cartea ca “infectata si ea de ciuma ruso-marxista”. Oricat de scarbit ar fi fost dumnealui, pot spune ca a esuat sublim in a face propaganda pro-comunista. Pentru cine stie sa aprecieze profunzimea unui personaj este foarte evident ca personajele cu inclinari marxisto-comuniste sunt doar o poza care arata corect ideologic, in schimb le lipseste substanta si pasiunea celorlalte personaje, membrii ai fostei aristocratii si burghezii care sunt infierati in roman. Trebuie ca cei care se ocupau de cenzura pe vremea aceea erau relativ inculti, deh, oameni noi instruiti rapid, din moment ce nu au simtit falsitatea sustinerii ideologiei marxiste, desi sustinerea aceasta aparenta creste progresiv de la volum la volum. Daca tot am pomenit de volum, Cronica este alcatuita din 3 volume, ce acopera arborele genealogic al familiei boieresti Cozianu de prin 1862 pana in 1954, o serie de mini-romane care descriu vietile a 4 generatii de urmasi ai lui Manolache Cozianu. A 3-a generatie este a Mariei Theresia Debretzy, maritata cu ofiterul Dumitriu, parintii autorului. Parti din personalitatea autorului apar sub personajul Pius Dabija, var de-al doilea al autorului.

Cea mai evidenta cheie a mistificarilor pro-comuniste se afla in numele sculptorului care a facut Coloana Infinitului care mai apoi a plecat din tara, Bârlea. Pius Dabija se uita urat la Bârlea, in schimb arta acestuia este descrisa admirativ. O sa incerc sa extrag din fiecare volum cate ceva care mi s-a parut important.

Primul Volum, pe langa multe altele, arata starea taranimii de pe vremea lui Cuza pana pe la rascoalele taranesti din 1907 : cu nimic mai buna in comparatie cu perioada fanariota, “mai rau ca atunci cand eram sub turci” spune un taran. Practic multi dintre urmasii fanariotilor, acum “romani verzi”, fara vreun fond psihologic de apartenenta la ceva comun cu masa taraneasca, trateaza pe tarani ca pe niste sclavi si vite, ori dandu-i pe mana arendasilor care ii chinuie cel putin tot atat de rau. Agentii agitatori rusi sunt foarte evident descrisi cum le este foarte usor sa transforme nemultumirea taranimii in baia de foc si sange a rascoalei taranesti din 1907. Este un episod foarte frumos expus, cum un regiment de rosiori, floarea armatei romane, alcatuit din fii de tarani care in urma instructiei cu biciul (mi-a adus aminte de Mos Teaca a lui Bacalbasa) devin instrumente fara suflet, zdrobeste o masa de tarani rasculati. Ani mai tarziu, acelasi maret regiment de rosiori, in timpul primului razboi mondial fuge in fata dusmanului, iar spartura frontului este acoperita de rezervisti batrani, nimeni altii decat cei care nu au fost ucisi de aceiasi rosiori la 1907. In rest, nimic nou, aristocratie si burghezie ahtiata dupa averi, satisfacerea poftelor fizice si ambitiilor de preamarire, ai caror copii sunt crescuti de slujitoare, guvernante si pension/internat.

Al doilea Volum, ce acopera in general perioada interbelica, mi-a atras atentia printr-o peroratie extraordinara a lui Serban Romano cu reprosuri la adresa aparitiei  dictatorilor in Europa si a decaderii democratiei. Desi exemplele negative sunt numai dintre cele nazisto-fascisto-legionare, stim deja de la Sven Hassel ca nazistii au dat cadre foarte bune bolsevicilor. Redau partial cateva fragmente, cititi intregul discurs, este magistral : “rationalismul dispare din gandirea europeana, ca si democratia de pe harta politica a Europei:” … “Nu vedeti ca tiranii astia, care au aparut in Europa ca ciupercile, sunt semne de boala, de dezagregare politica a unei societati?” … “Prezenta tiranului este semnul agoniei unui stat, si in schimb, prezenta oamenilor de stat intotdeauna gata sa continue aceeasi politica e semnul sanatatii, si chiar al invincibilitatii : cazul Romei dupa batalia de la Cannae. Poti distruge o tara cu tunul, daca organizarea politica si sociala este solida, se reface de la sine! Nici n-ai ce pune in loc : oamenii sunt acolo, gata, umplu toate posturile, tin toate locurile”. Apare si pastila pro-cenzura, “poate rusii“, dar stiind ce fel de regim este sub Putin acum, stim ca este doar ironica. Aceasta organizare politica si sociala ce genereaza elita conducatoare la care se refera Petru Dumitriu prin anii ’50 a fost investigata si definita prin anii ’70 de catre Djuvara in teza sa de doctorat in filozofia istoriei. Este vorba despre un amestec fericit de fonduri genetice si culturale care a generat o populatie cu niste calitati deosebite, cu o apartenenta la un fond psihologic comun, generatoare de progres si civilizatii, am incercat sa detaliez procesul aici, insa nu m-am apropiat nici pe departe de valoarea a ceea ce a scris Djuvara in original.

Al treilea volum arata dezagregarea sociala a Romaniei sub ocuparea tancurilor sovietice, care bineinteles, nu apar pe nicaieri, este scris ca si cum toata comunizarea Romaniei a fost facuta numai si numai de muncitorii si taranii romani iubitori de Marx si Engels. Aristocratia decade economic si politic. O parte din ei, obisnuiti cu micsorarea mosiilor in urma reformelor agrare din trecut (dupa razboiul de independenta si primul razboi mondial) incearca sa se adapteze dupa pierderea pamanturilor. Altii fug, sau mor in timpul fugii. Unii, ca si Pius Dabija (= Petru Dumitriu), se dau cu noul regim. Ceilalti, planuiesc sa fuga si nu reusesc, si asteapta sa vina americanii sau sa izbucneasca al treilea razboi mondial. Aici se ghiceste ocupatia sovietica ce sustine regimul comunist. In rest, fac ce fac dintotdeauna, incearca sa-si satisfaca poftele cat mai mult. Serban Romano, acel plin de viata si cu o gandire extrem de lucida se transforma intr-o leguma. Nici o sansa de reviriment al acelei aristocratii dupa 1989.

Ma folosesc de aceasta ocazie pentru a continua o speculatie proprie, care nu apartine cartii efectiv. Nici o sansa de reviriment al acelei aristocratii dupa 1989, pentru ca urmasii fanariotilor au fost inlocuiti de urmasii acelor comunisti romani cu nume neaose romanesti : Pauker, Maurer, Neulander, etc samd care in continuare nu sentimentul de apartenenta la fondul psihologic al poporului roman. Acestia s-au asociat cu gardienii lagarului care l-au luat in “locatie de gestiune” si si-au insusit metodele si ideile. Majoritatea acestor urmasi se afla in continuare in pozitii cheie in politica romaneasca. Va dau un singur exemplu, care nu se doreste a fi ostracizarea radacinilor etnice ale personajelor, ci ilustrarea completei rupturi si lipse de apartenenta la fondul culturalo-psihologic romanesc in particular, si a oricarui alt fond, in paranteza fie spus, ceea ce a dus la lipsa de repere morale si scrupule in arivism. In orice alta tara in care s-ar fi stabilit, comportamentele ar fi fost la fel. Ernő Neuländer, nascut in Oradea din parinti evrei a caror limba era maghiara, studiaza in Cehoslovacia, lupta in razboiul civil din Spania, traieste in URSS, schimbandu-si numele in Walter Roman si se casatoreste cu Hortensia Vallejo(basco-hispanica), sustine ruperea Transilvaniei ca stat comunist separat, revine in Romania dupa al doilea razboi mondial ca membru al elitei conducatoare comuniste, a participat activ la innabusirea revolutiei din Ungaria in 1956 de catre armatele sovietice (deci chiar impotriva celor care ii vorbeau limba materna), sustinand pe Ceausescu in preluarea puterii inainte de a muri in 1965. Fiul sau, Petre Roman (confesiune ortodoxa de fatada, fractura continuitatii fiind evidenta, dintr-un tata de confesiune hasidica si o mama catolica dar de fapt ferventi comunisti, adica relativ atei), i-a continuat opera arivistica : a fost implicat intr-o relatie amoroasa cu Zoe Ceausescu, neagreat de posibila viitoare soacra, relatia nu a fost lasata sa continue, asa ca i s-a oferit posibilitatea de a studia si preda in Franta pentru vreo 4-5 ani, fiind trecut pe o linie moarta si calduta la inapoierea in tara in corpul academic al Politehnicii Bucuresti. Ca orice hibrid a dobandit o inteligenta ridicata, asa ca nu i-a fost greu sa exceleze in acest mediu, fiind si poliglot. S-a gasit printre cadrele din esalonul doi comunist infometate de putere care au preluat conducerea in 1989, numai bun de pus in vitrina pentru lumea occidentala ca Prim Ministru ce acoperea de fapt ceea ce urma sa fie jefuirea sistematica postdecembrista. Desi aparent a intrat intr-un con de umbra dupa 2004, a continuat sa fie in cercurile puterii, altfel cum se explica faptul ca a fost membru al Parlamentului din partea PNL pentru doua mandate, incepand din 2008 si 2012, a fost aparat pana in panzele albe de catre colegii sai parlamentari in scandalul cu ANI. Si mai mult decat atat, fosta sotie a ocupat o casa de protocol mult timp(8 ani) dupa pronuntarea divortului, fara nici o baza legala, reusind performanta sa acumuleze 350 000 de euro restanta la chirie din 2007 pana in 2015. Oare ce a stat in calea evacuarii fostei sotii, si la baza prezentei in Parlament a lui Petre Roman mult timp dupa ce a incetat sa mai insemne ceva pe scena politica, daca nu apartenenta la clica de jefuitori postdecembristi? Acesta nu este singurul exemplu, in schimb imi este cel mai la indemana din punct de vedere al datelor.

Urmatorii 25 de ani vor arata daca avem sau nu ca natie un fond comun culturalo-psihologic pentru a umple cu oameni competenti golurile pe care le vor face in actuala “elita” politica mecanismele de curatare a mizeriei societatii romanesti DNA, ANI si Justitia.