Tags

, , ,

Mama imi povestea ca pe la 2-3 ani stateam in motul patului si bateam din palme scandand “Ciaciucecu pace!”, impresionat bineinteles, de cel al nustiucatelea congres sau discurs ce aparea la televizor. In timpul Revolutiei am fost impresionat de tanarul si frumosul profesor de la Politehnica ce venea imbracat in pulover direct de pe baricade si vorbea asa frumos adica Petre Roman. Mai tarziu am aflat de la fericitii care aveau televizor color pe atunci ca puloverul era rosu. M-am mirat insa “cine e ala” adica tovarasul Iliescu chemat la televiziune de un general in uniforma. File:Inglehart Values Map.svgCa apoi sa vad cum este impuscat cuplul dictatorial. Toate acestea contau mai putin pentru mine, eram bucuros ca vad desene animate la televizor o gramada din timp, asta da vacanta de iarna ! Eh, da a fost un moment in care conducatorul suprem a carui poza era in aproape fiecare loc public urma sa vina in vizita in zona, si fusesem selectat printre copiii care trebuiau sa il intampine cu flori. Mare mi-a fost dezamagirea cand mi-a iesit un urcior la un ochi si am fost taiat de pe lista, sa nu care cumva sa stric imaginea despre pionierii perfecti sau sa il imbolnavesc pe marele om de stat. M-am mai alinat putin pentru ca pana la urma vizita s-a contramandat, si nu a mai apucat sa planifice alta. Am mai purtat cu mandrie cravata de pionier si snurul de sef de grupa pe la cateva ocazii festive prin scoala pana la revolutie.

Eh, si acum democratia ! Nu s-a schimbat cu mult, pozele lui Ceausescu au fost inlocuite de cele ale lui Iliescu si Roman. Roman, mai ales, promitea, fiind poliglot care vorbea asa frumos cu delegatiile straine fara translator, he he ! Nu intelegeam de ce tot protesteaza golanii aia prin Piata Universitatii. Mi s-a parut totusi ciudat si de neinteles momentul din iunie 1990, cand imaginile prezentate la TVR aratau un oras asediat, in flacari, si elicoptere survoland. Tin minte apelul lansat de catre Iliescu la mineri, sa vina sa faca ordine printre elementele fasciste, grupurile organizate care atentau la ordinea si disciplina capitalei. Si de asemenea tin minte un discurs de multumire tinut seara unei multimi de mineri cu lampile de pe casti aprinse, foarte impresionant. M-am bucurat si le-am zis parintilor ranjind “au venit minerii, au facut ordine” fara sa inteleg de ce mi-au zis shhhht! foarte nervosi amandoi. Mi-a parut rau cand Roman nu a mai fost prim-ministru. Am cam intrerupt contactul cu viata politica, mi-am umplut timpul cu altceva, copilaria adica. Am mai auzit discutii pe strada prin 1992, ca sa voteze lumea pe Constantinescu, profesor. Nu am stiam cine spanac e, si nu-mi inspira nimic.

Momentul 1996 m-a prins in Iasi, unde am facut clasa a 11-a de liceu. Am vazut dezbaterea televizata Iliescu-Constantinescu, si alte cele cu unchiul meu. Nu prea intelegeam eu ce se vorbeste pe acolo, in schimb m-a scarbit populismul lui Constantinescu, si mai ales partea cum se uita el la camera povestind de discutia cu nustiuce calugar. Iliescu parea mai stapan pe ce avea de facut ca si conducator al statului, Constantinescu vorbea din stele si avioane. Cumva, am perceput ca aparatul de partid din spatele lui Iliescu nu este tocmai in regula, asa ca i-am zis lui unchi-miu ca dintre astia doi, Iliescu pare a fi mai potrivit, dar ca partid, parca CDR-ul ar merita o sansa. Unchiul meu mi-a confirmat, “eu asa am votat”. La anuntarea rezultatului alegerilor din 1996 (castigate de CDR) ca o victorie a democratiei de catre profesorul de matematica nu am inteles de ce se bucurau colegii asa. Profesoarea mea de educatie civica ne invatase ca sunt unele locuri nepotrivite pentru a face politica, printre care si in sala de clasa. Am cochetat o perioada relativ scurta de timp cu Vadim, scarbit fiind de furtul generalizat care distrusese localitatea mea natala, si deh, si hormonii adolescentei aveau ceva legatura.

Doi ani mai tarziu, in 1998, am avut contact cu Liga Studentilor din Universitatea Bucuresti. Si asa, am auzit povestile de pe cealalta parte a baricadelor din 1990 transmise prin viu-grai din generatie in generatie de studenti. Despre sangele care a curs pe treptele facultatii pe care le foloseam zilnic, despre simbolistica balconului de la Geografie. Si am vazut cum organizatiile studentesti, mai ales de la Universitate erau sub asediu, un asediu perfid, al retelelor de interese, lideri cumparati ca sa deturneze protestele si sa disipe forta organizatiilor prin intretinerea unei atmosfere de neincredere intre filiale, si spargerea in mai multe organizatii. In timp ce secretariatele facultatilor isi bateau joc, ne tineau cu orele la cozi, ne aruncau cererile pe jos daca nu le convenea felul cum era pusa o virgula, unii lideri ai organizatiilor aveau loc de parcare asigurat in curtea interioara a Universitatii sau la Drept. Multi dintre colegii de Liga Studentilor de atunci imi sunt prieteni de-o viata, tinem legatura desi unii au emigrat. Cu altii ma intalnesc in momente cele mai neasteptate, si vad ca suntem pe aceeasi lungime de unda, nesurprinzandu-ma sa vad doi fosti colegi, unul profesor de matematica, altul IT-ist coleg de corporatie cum faceau campanie electorala pro-Monica Macovei pe timpul si banii lor la metrou, si apoi anti-Ponta in turul 2 in 2014. Vorbind despre aceleasi principii despre democratie si o societate normala ca in urma cu 16 ani. Ca si consecinta, in 2000 am votat contra PSD pe unde am putut, si cu scarba pentru Iliescu in turul 2, simtind ca Vadim este din acelasi material ca si Hitler, Lenin, Castro si altii de acest fel. Tot in 2000 am participat la campania electorala a unui partid care nu mai exista, condus de un fost ministru de finante. Si asa am auzit discutii, printre usi, despre cum Vantu a dat bani la toate partidele in 2000. Cum dupa certurile televizate din campania electorala se intalneau la petreceri, nunti, botezuri, si dansau impreuna pe mese pe ritmuri de manele, ca si cum nici nu erau adversari politici, nici gura nu le mirosea a ce mancasera … M-am bucurat ca nu m-au ascultat si mi-au zis sa imi vad de treaba mea cand am spus ca daca fac alianta cu CDR nu intra in Parlament. Am simtit cum s-a lasat asa o manta grea peste tara cand a preluat PSD-ul puterea. M-am mai racorit, alaturi de ceilalti bucuresteni ca a iesit Basescu primar.

In 2000-2004 s-a pus ceva in miscare in Bucuresti, ceva ce nu s-a mai oprit de atunci. In 2004 eram baiatul cu calculatoarele la o firma de instalatii de gaze. Patronul trimitea angajatii sa stranga semnaturi si sa sustina campania PNTCD, caci isi cumparase locul de parlamentar pe lista, vreo 5-6000 de dolari pe vremea aceea. Am votat alianta DA si reprezentantii ei cu speranta ca daca Basescu va face ca presedinte ceea ce a facut ca ministru al transporturilor si ca si ca primar se va pune si tara asta in miscare. Si s-a pus, plus valul aderarii la UE, au inceput sa miste lucrurile, confirmat de prima suspendare, din 2007. FMI arata in rapoartele din 2007 si 2008 ca pretul muncii romanilor a depasit valoarea eficientei muncii lor incepand din 2007. Tot din 2007 s-a rupt echilibrul referitor la veniturile medii ale angajatilor la stat care au inceput sa castige mai mult decat cei de la privat, in conditiile in care erau aproape jumatate. Am vazut vechea mea cunostinta, cum in calitate de ministru de finante arunca cu banii nostrii de-a azvarlita. De dragul castigarii alegerilor, Basescu a insistat cu marirea salariilor profesorilor, pe cand Tariceanu stiind nu ca a ajuns la fundul sacului, ci ca a vandut si sacul, facea pe economul. Tot in perioada aceasta mi-am dat seama de felul in care se facea propaganda in trusturile de presa ale mafiotilor si de impactul negativ asupra evolutiei in bine a Romaniei. Mi-a fost frica sa nu iasa Geoana presedinte, si sa nu mai traiesc sentimentul din 2000. Nu s-a intamplat, si desi furturile au continuat, totusi au inceput sa se construiasca autostrazi. Ajustarea salariilor din 2010 mi-a aratat neputinta unui guvern de a face altceva decat sa ia masuri de reducere a dezastrului. A doua suspendare din 2012 mi-a readus serios in planurile de viitor posibilitatea emigrarii. Nu pentru ca sustineam ramanerea lui Basescu in fruntea tarii, ma saturasem si eu de el, ci pentru ca simteam ca daca se pot calca in asa hal legile si Constitutia in tara asta nu mai sunt in siguranta. M-am ingrijorat iar vazand rezultatul alegerilor din 2012. Din fericire au fost prea multi care sa se bata pe ciolan si supermajoritatea nu a dus la derapaje deosebite. In 2014 am putut vota pozitiv pe Monica Macovei in turul I si pe Klaus Johannis in turul 2. Am simtit fierband intre cele doua tururi din 2014 fix aceeasi manie surda a populatiei din Romania de data aceasta ca cea a Bucurestiului dintre cele doua tururi pentru primarie din 2000. Si sunt increzator ca acum schimbarea este generalizata, o mare parte din populatie a fost expusa la modelul de civilizatie occidentala, si la democratie incat populismul si proasta guvernare sa nu mai aiba niciodata sustinere masiva si pe termen lung aici.

Cat despre optiunile mele politice, apai sunt urmatoarele : voi alege si vota intotdeauna cel mai bun dintre candidati, din oferta existenta, oricat de saraca este. Fat-Frumos pe cal alb, nu exista. In desert, daca esti in pericol sa mori de foame, si ai de ales intre o balega de camila si o banana stricata, mananci banana stricata. Te strambi, injuri, blestemi, dar o mananci, altfel mori, nu visezi la fripturi. Societatea va fi expusa astfel la raul cel mai mic, si va merge mai departe, reparandu-se de la sine, in timp. Sa facem un exercitiu de imaginatie, cum ar fi fost daca : in 1996 ar fi castigat Iliescu alegerile, in 2000 Vadim, in 2004 Nastase, in 2009 Geoana, iar in 2014 Ponta ? Cum ar fi aratat Romania ? Eu imi imaginez ca in cel mai bun caz ca Moldova, si in cel mai rau caz, ca Belarus, Ucraina sau Rusia, in aceasta ordine, cat despre apartenenta la NATO sau UE, sa fim seriosi …

Advertisements