Aveam mari sperante cand am inceput sa citesc aceasta carte, din prisma celei precedente de acelasi autor, si anume Groapa. Daca Groapa descria Bucurestiul descrie perioada de sfarsit de secol 19 si inceput de secol 20, actiunea din Princepele se intampla in perioada glorie a domniilor fanariote, in mare parte tot in Bucuresti. Acest Princepe este un fel de esenta a domnilor fanarioti infasurat intr-un invelis de basm. Interesant este ca autorul reuseste sa nu judece, sa nu infiereze impilatorul ci inchipuie un personaj complex cu ceva adancime psihologica.

Ce am retinut insa este descrierea functionarii acestor domnii fanariote, care au lasat racile adanci in societatea principatelor Tara Romaneasca si Moldova, mostenite pana in zilele de astazi. Vorbim despre autoritarismul suprem, umilirea extrema in fata superiorului cu pupat de mana, poala anteriului si chiar incaltari, si in oglinda, umilirea identica a celor de sub orice personaj. Cel de deasupra te trateaza ca pe sclav, tu tratezi ca sclavi pe cei de sub tine. A doua regula de functionare a societatii era mituirea de jos in sus pentru obtinerea de noi privilegii sau pastrarea celor existente. Si trebuia mituita toata ramura de sub cel care iti acorda privilegiul. Cei mai de jos, taranii, mestesugarii, etc, erau cei mai nefericiti, nu puteau impila pe nimeni.

Ceea ce a macinat Imperiul Otoman din interior a fost coruptia si mita, finantele obtinute din taxarea excesiva a provinciilor fiind folosite numai si numai in scopul luxului. Provinciile secatuite au saracit treptat, taxarea crescand concomitent pentru pastrarea veniturilor, generand o spirala a saraciei care a contribuit la caderea Imperiului Otoman.

Spiritul de autoritarism si folosirea mitei s-a perpetuat pana in zilele noastre, cu efectele similare de saracire a societatii romanesti. De aceea multora nu li se pare ca mita si conflictul de interese sunt furt.

Princepele, autoritar si grandoman, cade in capcana construirii de edificii grandioase si nemaivazute, un canal care sa uneasca Bucurestiul cu Dunarea, peste puterea de finantare a vistieriei sau a resurselor materiale si tehnologice a tarii, ceea ce ii va grabi ruina. Cartea fiind aparuta  in 1969, nu pot sa nu ma gandesc la o eventuala aluzie la Canalul Dunare-Marea Neagra inceput in 1949 si sistat in 1955, sau o profetie asupra lui Nicolae Ceausescu, sub care s-a reluat constructia in 1976 si terminat in 1984, in fond metodele erau aceleasi : oameni condamnati sub diferite pretexte la munca silnica.

La fel ca mita si autoritarismul, nevoia de constructii grandioase s-a perpetuat in vremurile mai apropiate. Cum ar fi canalul mai sus amintit, Casa Poporului, Catedrala Mantuirii Neamului, Pasajul Basarab, Autostrada Suspendata, Autostrada Comarnic-Brasov, mai toate peste puterea de finantare a tarii sau a resurselor materiale si tehnologice a tarii, ca sa nu mai vorbim de utilitatea efectiva sau solutii alternative mai accesibile si mai utile. Asta spune multe despre modul de a gandi al persoanelor ce au stat in spatele acestor proiecte.

Peste toate cele de mai sus, daca mai vreti sa mai aflati cum sunau pe alocuri niste expresii in romana acelor vremuri, este o lectura foarte interesanta.

Advertisements