Tags

Ieri am fost cu masina la spalatoria din cartier. Am fost placut surprins de cel care se ocupa de spalat, in sensul ca era foarte meticulos in a da cu jetul de apa in zone unde nu am mai vazut pe nici unul sa se agite pana acum. Si revenea des in zonele unde se aduna usor mult jeg dar este greu de curatat. Cand am achitat am aflat de la casier ca pe angajatul respectiv il cheama Cornel, si ca pot sa ii iau numarul de telefon si sa imi fac o programare la el data viitoare. Cum spal masina de 3-4 ori pe an nu am investigat aceasta posibilitate. In schimb, m-am apropiat de Cornel in timp ce curata masina pe interior si am schimbat cateva vorbe. Am inceput prin a-i spune ca apreciez ca isi face treaba cu simt de raspundere. Mi-a povestit de patania lui cu masina la service.

IMG_9226Cum a facut mecanicul treaba “romaneasca” si un schimb banal de placute de frana s-a transformat in spargere de disc de frana si de alte neplaceri generatoare de cheltuieli. Si ca lui nu-i plac treburile acestea. Ca el daca face ceva pentru altcineva, o face cum i-ar place sa fie facuta pentru el insusi, sa ii placa si lui, si clientului. Ca uite, baiatul asta care lucreaza cu el in echipa acum e finul lui, si ca nu prea face mare efort, dar ca mai trage de el, si il invata sa faca treaba asezata : “Dom’le sa iti placa dom’le ce faci, si sa o faci cu simt de raspundere. Pai cum, tie nu ti-ar place sa iti fie spalata masina frumos cand te duci la spalatorie? Atunci de ce crezi ca mai vine clientul daca faci treaba de mantuiala? Si-o spala singur sau pleaca in alta parte”. I-am povestit de proverbul japonez “din nevoie de un cui, s-a pierdut potcoava; din nevoie de o potcoava, a murit armasarul; din nevoie de un cal, nu s-a transmis mesajul; din lipsa unui mesaj, s-a pierdut razboiul” pe care nu-l stia, dar ii place, a inteles despre ce este vorba. Si i-am zis despre nevoia ca fiecare, oriunde ar fi in societate, sa isi faca meseria cu simt de raspundere, despre cat de departe am putea ajunge daca toti ar fi ca el, si ce nevoie avem ca romanii sa isi faca treaba. Dupa cum dadea din cap era clar ca nu fac decat sa ii repet lucruri de care era convins deja. Cand masina a fost gata ne-am strans mana reciproc si ne-am vazut de treburile noastre.

Treburile mele imediat urmatoare erau in legatura cu un hipermagazin. Mergeam in vizita la tara si era nevoie sa aprovizionam pe cei de acolo cu chestii care ori nu se gasesc, ori sunt prea scumpe pe la ei. La intrare, tona de carti la promotie, majoritatea de scriitori romani, 3-4-5 lei bucata. Cum eu si sotia suntem cititori insetati, ne-am aruncat un ochi ca sa vedem ce este acolo. Aruncatul ochiului a constat in a cumpara vreo 10 carti pentru noi si vreo 5 pentru nepotul de la tara. O doamna (pensionara?) insotita de fiica ei a fost atrasa de acelasi vraf de carti. A ales una, si se uita printre celelalte titluri cu un amestec de dorinta si neputinta, pe care l-a si verbalizat catre fiica : “pe toate le-as cumpara, dar nu prea am cu ce”. La care fiica a replicat aprobator “stiu mama, stiu, la cate carti ai tu acasa …”. I-am recomandat doamnei o carte citita de mine deja, si a raspuns usor dezamagita “stiti, noi nu ne prea permitem, am fost toata viata mai mult cu munca decat cu furtul, si suntem mai modesti”. S-au indepartat de zona de carti catre alte zone ale magazinului. Uitandu-ma asa la dumnealor indepartandu-se am facut un calcul, lui Cornel de la spalatorie i-am dat bacsis de 4 lei, iar cartea costa 5 lei. Am luat cartea si am scos la indemana o banconta de 5 lei. Cand m-am reintalnit cu doamna prin magazin i-am inmanat cartea “Groapa” de Eugen Barbu si bancnota de 5 lei, spunandu-i ca ii fac acea carte cadou. Se uita foarte surprinsa la mine fara sa inteleaga. I-am explicat motivatia “pentru ca aveti aceeasi foame de citit ca si mine” si m-am indepartat. Dezmeticindu-se un pic a venit sa ne pupe si pe mine si pe sotie, in timp ce fiica dumneai se uita la noi toata un zambet. Sper ca spiritul doamnei de cititor nesatios sa se transmita la fiica si la nepoti.

Ce bine e cand gasesti la tine in oras oameni alaturi de care te simti acasa ! Ei bine, intamplarile din acest articol constituie motivatia mea pentru continuarea seriei ajuta-ti aproapele inceputa la coltul strazii. Iata ca se poate ca oameni care aparent nu au nimic in comun sa se aprecieze unul pe celalalt si sa se inteleaga fara probleme din vorbe putine.