Tags

, ,

Scoala incepuse de cateva zile. Fanica nu prea avea chef de scoala si s-a dus pe islaz dupa Gheorghita, unul dintre fratii lui si si un var, Mitica, amandoi prea mici pentru a merge la scoala. Au haladuit ei prin sat o perioada, pana au trecut pe langa via lui badea Eftimie. Cele mai bune poame din sat se gaseau la badea Eftimie in vie : gutui, pere si bineinteles, struguri. S-au strecurat printr-o gaura din gard, cei mici s-au suit unul intr-un par si altul intr-un gutui, iar Fanica prindea fructele si le indesa in ghiozdan pana se umplu. Strugurii au mai incaput doar in san, sub camasile albe si noi. S-au hlizit unii de burtile celorlalti si au dat sa plece spre casa. Cand colo, dau nas in nas cu badea Eftimie si cu nea Vasile. Hotii si-au primit rapid pedeapsa : strugurii negrii au fost storciti prin camasile albe si zeama li s-a scurs prin nadragi pana in opinci. Badea Eftimie i-a urmat pe ulita povestind in gura mare la toata lumea cum i-a prins la furat la el in vie pe baietii si nepotul primarului care are moara, iaz, padure, vie si o gramada de pamant.

https://i0.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/38/Vineyard_in_Napa_Valley_4_edit1.jpg/640px-Vineyard_in_Napa_Valley_4_edit1.jpgAu fugit baietii la rau sa se spele de bine-de-rau, si s-au intors seara mai tupilat spre casa. Tatal, primarul, nu era acasa, in schimb au dat ochi cu unchiul, tatal lui Mitica, si restul familiei. Au ras toti cei de acasa de ei, de s-au rusinat de cum aratau initial, apoi au inceput si ei sa rada. Unchiul in schimb le-a spus ca ei, patatii, nu au dreptul sa rada, ci doar sa le fie rusine. Baietii au rontait toata noaptea la gutuile si la perele din ghiozdanul lui Fanica, in schimb multe zile il ocoleau pe badea Eftimie sau plecau capul rusinati cand il intalneau pe ulita.

In vara urmatoare ocuparea Basarabiei ca si consecinta a pactului Ribbentrop-Molotov a dat peste cap micul sat idilic, apoi fuga din Basarabia, deportarea din Banat in Baragan cu domiciliu obligatoriu si munca silnica la spart piatra la Bicaz, evenimente in urma carora legatura fratilor cu varul mitica Mitica s-a intrerupt. Dupa alti cativa ani Fanica si Gheorghita au ajuns contabili la un IAS din Baragan. Cand nebunia deportarilor s-a mai linistit, Gheorghita a reusit sa termine facultatea si a ajuns chiar contabil-sef al acelui IAS. Toata viata l-a urmat scarba fata de furt. Scarba izvorata din senzatia lipicioasa a sucului de struguri de pe camasa, pantaloni si din opinci. Cand generatia ratata care a inventat furtul la scara nationala fura fructe, legume, lapte, oua, cereale, vin, motorina si tot ce se mai putea de la portar si sofer pana la director tehnic, iar sefimea de la birouri manca pe gratis la cantina semnand gestiunile falsificate raportate de cantinieri Gheorghita platea mesele la cantina, cerea bon si facea referate pentru lipsele din gestiune. Veneau sefii de partid de la judet, comisii peste comisii, mancau, beau, isi umpleau portbagajele Daciilor 1300 si plecau la centru negasind nimic in neregula. Ca sa “monitorizeze” treaba mai bine doi securisti “acoperiti” au fost delegati la ferma lui Misu, mare combinationist si cunoscut turnator, fiind colegi de birou cu acesta. Misu a construit o vila foarte frumoasa si avea Dacie 1310 cu numar de Bucuresti cu 3 cifre. La 1989 Misu a fost unul dintre revolutionarii cu certificat din micul oras de provincie in care nu s-a intamplat nimic, cot la cot cu Aliosa, un potlogar de drept comun, si Gigi, alt cunoscut informator din localitate, patron de farmacie dupa revolutie.

Inainte de revolutie, tracasati de referatele lui Gheorghita, functionarimea de la birourile IAS-ului a tras multe sfori la partid pentru ca acesta sa fie mutat la alt IAS dintr-o comuna mai departata, ca ei sa poata “opera” apoi in liniste. Negasind nimic in neregula in actele intocmite de acesta, ba chiar gasindu-le mai in regula decat oriunde altundeva au efectuat controale, transferul nu s-a produs. S-a intamplat asta imediat dupa Revolutie, dupa mai mult de 25 de ani de munca, inca de la infiintare. Deranjand si la al doilea IAS, Gheorghita a fost transferat la al treilea IAS. Deranjand si acolo, scarbit, s-a pensionat. Plictisit totusi sa stea acasa, sau sa joace table cu chibitii de la coltul blocului, dupa cateva luni a acceptat oferta unui fost coleg, inginer agronom care a pus bazele unei asociatii agricole, sa se ocupe de partea contabila a acelei asociatii.

Intre timp furtul si intentionata proasta administrare a facut ca toate cele trei IAS-uri sa fie falimentate si apoi cumparate de fostii directori la pret de nimic. Imediat dupa castigarea la licitatie a primul IAS, birourile acestuia, cu arhive, au luat foc, chipurile, datorita vecinilor din tiganie, pusi pe furturi. Furtul metodic nu mai lasase la acel moment mai nimic de furat : mai mult de jumatate din casele romanilor din oraselul de provincie aveau tuburi de irigatii sectionate pe lung in loc de olane, altele aveau aracii de la vie pe post de garduri.

Angajatii de la fabrica de conserve, confectii si branzeturi cat si cei de la abator furau tot ce puteau si inainte de Revolutie, ca deh, era comunism, si era averea tarii, adica a tututor, adica si a lor, asa ca duceau ce puteau acasa, ca sa suplineasca lipsurile a ceea ce nu se gasea, facand troc intre ei. Dupa Revolutie s-au transformat in capitalisti, crescand cantitatea furata si vanzand-o pe bani pesin cunoscutilor. Gheorghita conducea tot Dacia 1300 din 1978 cumparata de sotie inainte de casatorie, nu avea nici gresie in baie si bucatarie ca toti ceilalti fosti proletari si actuali capitalisti, si purta camasile si costumele din tinerete, care ii erau largi de-acum, pentru ca slabise intre timp. Multi dintre fostii colegi din functionarimea IAS-ului conduceau masini straine noi-noute si isi construiau vile sau renovau apartamentele.

IAS-urile si fabricile au falimentat si s-au inchis, unele dupa altele. Hotii mici au inceput apoi sa dea din colt in colt ca nu aveau de lucru si nici ce pune pe masa. Cei de la curte s-au mai descurcat cumva, cei de la bloc insa, au inceput sa se bata pe fostele spatii verzi din jurul blocurilor, sa poata face gradini. Unii s-au pensionat, altii depind de ajutoare sociale, iar cei mai tineri, care nu muncesc in strainatate lasandu-si parintii in tara, inca mai lucreaza, primind 5-600 ron net pe luna + 10-22 de bonuri de masa, in functie de angajator, majoritatea straini acum. Hotii mai mari, kapitalisti priceputi dar capitalisti ineficienti, au “reusit” sa falimenteze si propriile firme care preluasera fostele IAS-uri. Cei mai norocosi si-au vandut firmele catre … firma la care Gheorghita era contabil-sef. Gheorghita facea documentatie pentru fonduri SAPARD de-acum, firma ii pusese la dispozitie o Dacie 1310 din 1996, si chiar a angajat vreo cativa dintre fostii colegi, pe posturile tehnice pe care ii stia ca erau buni inainte de revolutie. Ba chiar l-a scapat de inchisoare pe fostul director de la ultimul IAS la care lucrase, ajutandu-l sa intocmeasca un plan prin care activele si pasivele firmei sale sa poata fi valorificate pentru a acoperi prejudiciul, capatand doar sentinta cu suspendare.

Intre timp Gheorghita, ales consilier municipal, s-a opus cu succes mutarii sediului de pompieri dupa eventuala expropriere a terenului ce apartinea primarului in functie.

Turnatorul revolutionar Misu a murit recent, in ultimii ani fiind vazut umbland noaptea insotit de cei doi caini ai sai si vorbind singur, probabil apasat de constiinta incarcata. Gigi, celalalt turnator revolutionar este pensionar, farmacia i-a dat faliment, si a fost platit de Gheorghita sa ii scrie amintirile. Ceilalti kapitalisti sunt pensionari sau chiar pe lumea cealalta. Gheorghita conduce un Renault Symbol din 2013, recent si-a izolat termic apartamentul in care locuieste, sta la caldura data de centrala termica pe gaz, toate cumparate din munca lui si este bucuros ca are un neamt presedinte, a locuit in casa cu niste svabi in Birda vreo 5 ani si ii apreciaza pe nemti foarte mult. Merge in continuare la serviciu, desi nu mai este contabil-sef, a lasat locul altora mai tineri, implineste 82 de ani in curand, e doar contabil simplu. E multumit ca poate dormi linistit cu capul pe perna si se poate bucura de succesele recente ale DNA-ului, fiind fan infocat al Laurei Codruta Kovesi. Mai are un singur vis, satul sau natal, aflat in Republica Moldova sa faca parte macar din Uniunea Europeana, daca nu din Romania, inainte de a inchide ochii. Oricum isi va vizita rudele de acolo in vara aceasta, negresit.

Cam aceasta a fost povestea cinstei tatalui meu, care mi-a insuflat-o si mie. Tatal meu nu a facut parte din generatia ratata a tatilor celorlalti, a copilarit in Romania Mare, unde cinstea izvora din zeama de struguri negri.

Advertisements